ANUNŢ

 

    Comuna Chichiş, în conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aduce la cunoştinţă publică, iniţiativa Primarului Comunei Chichiş, domnul Tăras Silviu, privind elaborarea: Proiectului de hotărâre privind aprobarea asocierii Municipiului Sfântu Gheorghe cu Comuna Reci, Comuna Ozun, Comuna Chichiș, Comuna Ilieni, Comuna Arcuș, Comuna Valea Crișului, Comuna Ghidfalău, Comuna Micfalău, Comuna Bodoc, Comuna Malnaș, Comuna Bixad și Comuna Moacșa, în vederea înființării Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „ZONA METROPOLITANĂ SEPSI”.

   Textul complet al proiectului de hotărâre, al anexelor, precum şi al referatului de aprobare vor fi afişate şi pot fi consultate la sediul Primăriei Comunei Chichiş din data de 30.03.2022.

Cei interesaţi pot trimite/depune, în scris, până la data de 11 aprilie 2022, orele 14, propuneri, sugestii, opinii la adresa/sediul Primăriei Comunei Chichiş, nr. 103, cod poştal 527075, comuna Chichis, judeţul Covasna.

 

Primar

TĂRAȘ SILVIU